Oportunități de afaceri

Cel mai important partener comercial al României este Germania. România reprezintă o piață cu potențial uriaș pentru investitorii germani și datorită faptului că produsele ‘’made in Germany’’ au un renume excelent. Produsele și serviciile germane sunt considerate foarte bune și se bucură de un real succes.

România este a doua cea mai mare piață de desfacere din regiune (după Polonia) și a șaptea cea mai mare din Europa. Produsul intern brut pe cap de locuitor este aproximativ 8.000 € iar venitul mediu este  circa 450 €. Aceste date confirmă faptul că piața românească este potrivită pentru produsele de calitate medie. Produsele și serviciile de înaltă calitate sunt și ele căutate de aproximativ 10% din populație.

România oferă companiilor din producție condiții favorabile pentru noi investiții:

 

  • un nivel salarial atractiv în comparație cu alte state ale Uniunii Europene
  • o cotă unică de impozitare de numai 16% (flat tax)
  • o mare parte a legislației europene preluată în cea națională (începând cu aderarea la UE în 2007)
  • amplasarea geografică favorabilă, aproape de alte piețe europene
  • forță de muncă calificată tehnic și cunoașterea mai multor limbi străine

Următoarele branșe prezintă o oportunitate pentru noi investitori:

 

  • Sănătate, infrastructură, tehnologie de mediu, agricultură, industrie alimentară, industria ambalajelor - în aceste sectoare e nevoie de investiții mari
  • Industria de automobile este în plină dezvoltare, industria de furnizori auto este în continuă creștere
  • Industria constructoare de mașini, în special echipamente și instalații, pentru sectoarele energie, mediu, auto, agrar,  mașini specializate pentru dezvoltarea infrastructurii
  • IT și Software: România reprezintă punctul de interes pentru tehnologia informațiilor și a comunicațiilor; dezvoltatorii IT români sunt foarte talentați în crearea de noi softuri
  • Tehnologia mediului, în special în domeniul furnizării de apă, canalizare și managementul deșeurilor: în acest sector există fonduri europene de miliarde de euro pentru astfel de proiecte
  • Tehnică medicală: Se înregistrează o expansiune puternică a clinicilor private
  • Energie: este un sector cu o mare nevoie de investiții. Totuși există dispoziții legale neclare în domeniul energiilor regenerabile. După rezolvarea acestora, e posibil să se înregistreze o creștere explozivă în domeniu.